marți, 10 ianuarie 2017

Aparat Dentar Copii

Tratament Ortodontic Rapid si Fara Durere 


Din pacate, conform studiilor, se pare ca jumatate dintre copii ar trebui sa poarte un aparat dentar din diferite cauze precum alinierea necorespunzatoare, inghesuirea sau spatierea dintilor, fiind foarte des intalnite.
Daca aceste imperfectiuni raman netratate, atunci pot aparea complicatii sau chiar alte afectiuni cauzate in special de masticatie necorespunzatoare. Cu alte cuvinte, aparatul dentar la copii este foarte important pentru ca acestia trebuie sa se dezvolte sanatos.
Astfel, este datoria medicilor specialisti de a convinge parintii de importanta aparatelor dentare de la varste mici, cand partea estetica nu conteaza atat de mult, iar sanatatea trebuie pusa pe primul loc. In cazul copiilor, acestia consuma foarte multe dulciuri si sunt mai predispusi la aparitia cariilor, iar daca dantura nu este aliniata corespunzator nici igiena nu se efectueaza asa cum trebuie.
Înainte de vârstă de 7 ani se poate constata necesitatea unui tratament ortodontic, de obicei din cauza efectelor negative ale sugerii degetului, suzetei sau a dezvoltării exagerate sau insuficiente a unuia dintre maxilare, însă copilul nu are maturitatea necesară pentru a coopera la realizarea tratamentului. Începerea lui prea devreme poate crea copilului o aversiune crescută faţă de acest tip de tratament, cu care este foarte greu de luptat ulterior. Aşadar, atât timp cât există soluţii eficiente după vârstă de 7 ani, înainte de această vârstă ne limităm doar la prevenirea problemelor dentare prin îndepărtarea cauzelor care le produc.
  • Este foarte important că părinţii să înţeleagă că trebuie să îl ducă pe copil la ortodont încă de la 7 ani şi să permită specialistului să decidă dacă este cazul să se aplice tratamentul sau dacă doar îl menţine sub supraveghere pe micul pacient. Începute la momentul potrivit, atunci când apar primii dinţi permanenţi şi copilul începe să coopereze, multe tratamente pot dura mai puţin decât dacă ar fi începute cu întârziere, solicitând totodată eforturi mai mici din partea tuturor celor implicaţi, de la copil, părinţi şi până la medicul specialist.

    Prima vizită a copilului la medicul ortodont

    În cazul în care există anumite probleme, ortodontul este cel care poate decide dacă cel mic are într-adevăr nevoie de aparat dentar şi va stabili ce tratament i s-ar potrivi cel mai bine pentru a corectă eventuale afecţiuni.
    La prima vizită, medicul va analiză în detaliu dinţii, gura şi maxilarul, fiind posibil să pună întrebări cu privire la posibilitatea că cel mic să respire pe gură, să ţină degetul sau pixul în gură, să îşi încleşteze maxilarul şi să scrâşnească din dinţi în timp ce doarme sau să prezinte probleme la mestecat sau la înghiţire. În unele cazuri, ortodontul poate recomanda radiografii pentru a vedea care este dimensiunea şi poziţia dinţilor permanenţi care urmează să erupă, dacă există dinţi în plus – supranumerari - sau lipsa lor -anodonţie.
    În urma examinării micuţului pacient şi, eventual, a radiografiei panoramice, medicul ortodont decide, pe baza experienţei, dacă este necesară doar supravegherea periodică a copilului pentru a vedea dacă se dezvoltă bine de la sine sau dacă se impune începerea tratamentului ortodontic (cu aparat dentar mobil, funcţional, fix parţial etc.). 

    Problemele care pot fi tratate cu aparat dentar la copii

    Cea mai frecventă problemă întâlnită în jurul vârstei de 7 ani şi care necesită aparat dentar mobil este aceea că maxilarele sunt prea mici pentru dimensiunea dinţilor de adult care urmează să iasă. 
    Dacă nu se lărgesc maxilarele pentru a face loc dinţilor, aceştia vor ieşi în poziţii anormale, iar ulterior îndreptarea lor poate necesită extracţii dentare, aparate mai costisitoare, iar tratamentul durează mai mult. În plus, dacă ne confruntăm cu ocluzia (muşcătura) inversă, respectiv când mandibulă este mai mare decât maxilarul, un tratament la o vârstă fragedă, când oasele sunt moi, maleabile, va dura mult mai puţin şi poate evita corectarea mult mai dificilă la vârstă mai mare, posibilă uneori numai cu intervenţie chirurgicală de tăiere a mandibulei şi/sau maxilarului pentru poziţionarea lor corectă şi îmbunătăţirea aspectului estetic facial.
    În general, între 4 şi 6 ani între dinţii de lapte ar trebui să apară spaţieri (dinţii de lapte “se răresc”), fenomen numit diastemizare, semn că maxilarele cresc de la sine pentru a se pregăti pentru erupţia dinţilor permanenţi. Dacă acest fenomen nu apare, cel mai probabil copilul va avea nevoie de aparat dentar. 
    Există, desigur, şi unele indicii pe baza cărora părinţii îşi pot da seama dacă cel mic are nevoie de aparat dentar şi pot grăbi vizită la ortodont. Pierderea dinţilor de lapte mult prea devreme, prea târziu sau neregulat, dificultăţile la mestecat sau muscare, respiraţia pe gură, aglomerarea dinţilor, dintîi deplasaţi sau dintîi aflaţi în afară ar trebui să ridice un semnal de alarmă pentru părinţi. Semne de îngrijorare reprezintă şi muşcărea obrazului, dintâi care se îmbină anormal sau deloc şi oasele  şi dinţii disproporţionaţi în raport cu restul feţei.
    De multe ori, părinţii înşişi au experienţa unor afecţiuni ortodontice, astfel încât se explică preocuparea lor privind sănătatea dentară a copilului. Din fericire, urmărind cu atenţie schimbările ce pot apărea în dezvoltarea celui mic, cu multă răbdare şi având sprijinul unui specialist ortodont cu experienţă, majoritatea afecţiunilor pot fi tratate într-un timp destul de scurt, pentru a obţine zâmbetul frumos mult dorit.
 linierii  a dintilor
 Este important ca dantura sa fie aliniata corespunzator, si nu doar privind din motive estetice, deoarece chiar si cei mici isi doresc sa arate bine, iar o afectiune prezenta la nivelul cavitatii bucale i-ar putea aduce probleme. Din punct de vedere al sanatatii, cel mic poate prezenta pe viitor afectiuni ale gingiei, pierderea danturii deoarece daca acestia nu sunt pozitionati cum trebuie, se pot rupe cu usurinta, pot aparea cariile dentare (deoarece dintii nu pot fi igienizati corespunzator), insa si probleme de tip digestiv.
Care sunt etapele tratamentului ortodontic?                                            
  1. Acesta debuteaza printr-o simpla consultatie, cand se amprenteaza dantura, se efectueaza mai multe radiografii, iar medicul se pregateste sa alcatuiasca un plan de tratament, astfel incat pacientul sa obtina zambetul sanatos si mult dorit.
  1. Exista unele cazuri in care pot fi recomandate extractii ale unor dinti, insa acest aspect are loc doar in anumite situatii mai rare.
  1. Pasul urmator este finalizarea aparatului dentar pentru copii, care trebuie montat si ulterior vor avea loc diferite sedinte pentru ajustari, insa acestea vor fi amintite de catre medic in functie de situatia prezentata.
  1. Dupa ce se termina tratamentul, uneori poate fi nevoie de un ultim pas, de contentie, cand este aplicat inca un dispozitiv ortodontic, ce are rolul de a asigura ca rezultatul obtinut nu se va modifica odata cu trecerea timpului.
Cat dureaza tratamentul?
 Urmarea unui astfel de tratament impune si cateva necesitati, printre care anumite teste, insa specialistul este cel care face toate recomandarile. Medicul analizeaza toate datele primite de la pacient si cu ajutorul lor stabileste care este calea cea mai potrivita pentru rezolvarea problemelor identificate. Este important ca toate afectiunile sa fie reprimate la timp, astfel incat acestea sa nu se agraveze in timp.
Care este varsta recomandata pentru primul control ortodontic?
Specialistii recomanda ca primul control la un specialist ortodontic sa se efectueze atunci cand cel mic a implinit varsta de 7 ani. Cu toate ca multi parinti considera inutile aceste controale daca copiii nu se plang de nimic, este important sa se poata preveni orice problema, deoarece prin intermediul vizitelor la medic pot fi anticipate anumite evolutii ale cavitatii bucale. Asadar este esentiala combaterea problemelor prezentate la nivelul danturii din nenumarate motive, cele mai importante fiind:
  • Se evalueaza pozitia actuala a danturii permanente, dar si a celor de lapte, iar specialistul va putea anticipa orice problema ar putea aparea in viitor si care ar putea fi tratata prin intermediul unui dispozitiv ortodontic. Orice problema tratata mai tarziu implica costuri mai mari si tratamente mai complicate
  • Multe dintre probleme se pot trata si fara a fi nevoie de alegerea unui aparat dentar
De ce 7 ani este varsta ideala pentru primul control ortodontic? 
In jurul acestei varste se dezvolta primele masele definitive, care vor definitiva muscatura celor mici. De asemenea, la varsta de 7 ani specialistii pot sa evalueze in mod corespunzator muscatura completa, in cazul danturii frontale dar si al molarilor si premolarilor. Este foarte important modul in care este pozitionata dantura pe arcade, iar daca un canin permanent poate sa sugereze corectitudinea unei muscaturi, medicul va sti pentru ce tip de tratament sa opteze
Importanta alinierii corecte a dintilor
 Este important ca dantura sa fie aliniata corespunzator, si nu doar privind din motive estetice, deoarece chiar si cei mici isi doresc sa arate bine, iar o afectiune prezenta la nivelul cavitatii bucale i-ar putea aduce probleme. Din punct de vedere al sanatatii, cel mic poate prezenta pe viitor afectiuni ale gingiei, pierderea danturii deoarece daca acestia nu sunt pozitionati cum trebuie, se pot rupe cu usurinta, pot aparea cariile dentare (deoarece dintii nu pot fi igienizati corespunzator), insa si probleme de tip digestiv.
Care sunt etapele tratamentului ortodontic?                                            
  1. Acesta debuteaza printr-o simpla consultatie, cand se amprenteaza dantura, se efectueaza mai multe radiografii, iar medicul se pregateste sa alcatuiasca un plan de tratament, astfel incat pacientul sa obtina zambetul sanatos si mult dorit.
  1. Exista unele cazuri in care pot fi recomandate extractii ale unor dinti, insa acest aspect are loc doar in anumite situatii mai rare.
  1. Pasul urmator este finalizarea aparatului dentar pentru copii, care trebuie montat si ulterior vor avea loc diferite sedinte pentru ajustari, insa acestea vor fi amintite de catre medic in functie de situatia prezentata.
  1. Dupa ce se termina tratamentul, uneori poate fi nevoie de un ultim pas, de contentie, cand este aplicat inca un dispozitiv ortodontic, ce are rolul de a asigura ca rezultatul obtinut nu se va modifica odata cu trecerea timpului.
Cat dureaza tratamentul?
 Urmarea unui astfel de tratament impune si cateva necesitati, printre care anumite teste, insa specialistul este cel care face toate recomandarile. Medicul analizeaza toate datele primite de la pacient si cu ajutorul lor stabileste care este calea cea mai potrivita pentru rezolvarea problemelor identificate. Este important ca toate afectiunile sa fie reprimate la timp, astfel incat acestea sa nu se agraveze in timp.
Care este varsta recomandata pentru primul control ortodontic?
Specialistii recomanda ca primul control la un specialist ortodontic sa se efectueze atunci cand cel mic a implinit varsta de 7 ani. Cu toate ca multi parinti considera inutile aceste controale daca copiii nu se plang de nimic, este important sa se poata preveni orice problema, deoarece prin intermediul vizitelor la medic pot fi anticipate anumite evolutii ale cavitatii bucale. Asadar este esentiala combaterea problemelor prezentate la nivelul danturii din nenumarate motive, cele mai importante fiind:
  • Se evalueaza pozitia actuala a danturii permanente, dar si a celor de lapte, iar specialistul va putea anticipa orice problema ar putea aparea in viitor si care ar putea fi tratata prin intermediul unui dispozitiv ortodontic. Orice problema tratata mai tarziu implica costuri mai mari si tratamente mai complicate
  • Multe dintre probleme se pot trata si fara a fi nevoie de alegerea unui aparat dentar
De ce 7 ani este varsta ideala pentru primul control ortodontic? 
In jurul acestei varste se dezvolta primele masele definitive, care vor definitiva muscatura celor mici. De asemenea, la varsta de 7 ani specialistii pot sa evalueze in mod corespunzator muscatura completa, in cazul danturii frontale dar si al molarilor si premolarilor. Este foarte important modul in care este pozitionata dantura pe arcade, iar daca un canin permanent poate sa sugereze corectitudinea unei muscaturi, medicul va sti pentru ce tip de tratament sa opteze.
Orthodontics – is a relatively young department of dentistry, but its roots go back in ancient times.
Developed into a dynamic pace orthodontics increasingly more ranks themselves in the field of dental medicine.
Orthodontics studying the causes of malocclusion and development models, develop methods for diagnosis, prevention and treatment methods of the anomalies of teeth position, dental arch form, occlusion. Orthodontics deals with monitoring concrete and harmonious development of the jaw.
Currently there are six main areas of orthodontics:
  • Preventive Orthodontics – apply to collectives of children. Following a screening of a routine exam already identifying children who need orthodontic treatment and those at risk.
  • Specialized treatment – treatment of dental abnormalities, teeth alignment disharmony, relations during temporary and permanent dentition, joint.
  • Orthodontic treatment of adults as preparing for the orthopedic treatment.
  • Rehabilitation of orthodontic patients with maxillofacial innate abnormalities, patients with trauma.
  • Correction of dental arch shape and position of teeth, recovery and rehabilitation of mimic and masticatory muscles using orthodontic appliances also successful correction of malocclusion determining the results, which usually takes place around the age 14-16.
  • Orthodontic treatment is performed after the examination and laboratory analysis.



Când vorbim despre aparatul dentar fix, primul cuvânt care ne vine în minte este „bracket”. Întrebarea cea mai frecventă din partea pacienților vine simplu: ce este un bracket?

Brackeții sunt partea pasivă a aparatului fix, sunt prefabricați și se lipesc cu ajutorul unui adeziv special pe dinți (acesta eliberează fluor și protejează smalțul de acțiunea nocivă a plăcii bacteriene).

De asemenea, brackeții pot fi metalici sau fizionomici, cât mai puțin vizibili. Sunt la fel de eficienți, diferența fiind de cost și fizionomie.

Pentru a pune în miscare dinții, avem nevoie atât de brackeți, cât și de partea activă a aparatului fix: arcul. Acesta poate fi de diferite mărimi, forme, materiale și se alege în funcție de etapa de tratament. Arcul poate fi nefizionomic, metalic sau fizionomic - alb, suflat cu o vopsea specială. Pentru aparatele estetice, de ceramica sau safir, la cererea pacientului, folosim arcuri fizionomice, pentru a face brackeții cât mai invizibili.

În ceea ce privește zona posterioară, molară, avem nevoie de componente mult mai puternice și mai voluminoase. Atunci, apelăm la inele, care se cimentează pe molari, sau la tubușoare. Pentru cazurile mai ușoare, folosim tubușoarele, care sunt mai micuțe și mai comode pentru mucoasa obrajilor cu care intră în contact. În plus, retenționează mai puțină placă bacteriană, spre deosebire de inele.

În cazurile chirurgicale sau extracționale este bine să apelam la inele.

Din grupul accesorilor ortodontice avem ligaturile (elastice sau metalice), care fac legatura între arc și brackeți, menținând aparatul activ.

Pentru a închide și deschide spații, putem folosi elastice speciale (catene) sau resorturi metalice.

Din ce în ce mai mult, utilizăm miniimplanturile ortodontice, pentru a ne asigura ancorajul în mișcările pe care dorim să le facem. Acestea sunt niște implanturi în miniatură, care se inserează în os după un minimum de anestezie și pot fi îndepărtate foarte ușor, în momentul în care nu mai sunt necesare. Durata lor de viață pe arcadă este de 6-8 luni de zile, poate chiar mai mult. Pacientul nu prezintă dureri în această perioadă.

Spre finalul tratamentului, pentru a finisa ocluzia (mușcătura), apelăm la elasticele intraorale. Ele trebuie purtate 24 de ore din 24 și schimbate zilnic, până la obținerea rezultatului dorit.

După îndepartarea aparatului, pentru a preveni recidiva, avem mai multe variante de contenție (retenție): fixă și mobilă. Retainerele fixe se lipesc pe interiorul dinților frontali superiori și inferiori, iar cele mobile pot fi gutiere, din folie specială, dură, transparentă, se poarta în timpul nopții. Această etapă protejează rezultatul final și este extrem de importantă.

+37369839390
soncic@mail.ru

Cum ingrijesc aparatul ortodontic

Sfaturi privind igiena aparatelor dentare
Periajul dentar este foarte important si trebuie facut corect si meticulos (min 3 minute)
Folositi o periuta cu perii moi (SOFT sau ULTRA SOFT)
Este indicat periajul dupa fiecare masa si bineinteles dimineata si seara.
Daca nu aveti periuta la indemana dupa ce mancati puteti clati folosind apa de gura sau macar apa obisnuita.
Periati suprafetele dentare fara aparat in mod obisnuit
Fata externa a dintilor unde sunt si bracketii trebuie periata cu miscari orizontale, insistand in deosebi in zona dintre bracket si gingie.
Folositi periute interdentare pentru zonele mai greu accesibile (suprafetele dentare de sub arc). Alegeti periute cu partea activa mai mare pentru a putea fi eficiente. Multe din periutele interdentare din farmacii sunt indicate pentru curatarea puntilor sau lucrarilor pe implante si mai putin eficiente igienizarii aparatelor ortodontice.
Chiar daca este mai greu ata dentara poate fi folosita cu succes si atunci cand purtati aparat. Rugati medicul sau asistenta sa va ajute la inceput.

Cum ingrijiti aparatul ortodontic fix

Felicitari! Astazi v-a fost aplicat un aparat ortodontic fix.
De dumneavoastra depinde in cea mai mare masura sa ajungeti cât mai repede la sfârsitul tratamentului!

Ce trebuie sa faceti:

Spalati-va pe dinti dupa fiecare masa, folosind obligatoriu si periuta interdentara care v-a fost data de catre medic. Orice instrument auxiliar de igienizare este binevenit: ata dentara speciala pentru aparate ortodontice (Super Floss), dus bucal. Pentru a fi siguri ca periajul dentar este eficient, schimbati periuta de dinti o data la 2 luni si folositi tabletele de identificare a placii bacteriene. Daca nu va spalati pe dinti corespunzator, apare riscul de producere a cariilor, a petelor albe de smalt si a inflamatiei gingiei. Gingia creste in volum, devine dureroasa, dintii se deplaseaza mai greu. Inflamatia gingiei poate duce la parodontoza.
- Nu mestecati alimente dure si nu utilizati guma de mestecat. Alimente dure sunt considerate alunele, porumbul prajit, coaja de pâine, coaja de pizza, caramelele, morcovul etc. Va recomandam sa nu muscati din sandwich sau mar, ci sa le taiati. Daca nu respectati aceste indicatii, se vor dezlipi bracketii. Fiecare dezlipire duce la prelungirea perioadei de tratament.
- Respectati orarul de purtare a elasticelor, daca acestea sunt indicate.
- Nu pierdeti nici o sedinta de activare. Fiecare neprezentare la activare semnifica prelungirea duratei de tratament cu o luna.

Cum ingrijiti aparatul ortodontic mobil

Felicitari! Astazi ai primit un aparat ortodontic mobil.
De tine depinde sa ajungi cat mai repede la sfarsitul tratamentului!

Ce trebuie sa faci:

- Poarta aparatul exact cat iti recomanda medicul dentist, nu mai putin! Daca nu il porti cat este necesar, dintii nu se vor indrepta!
- Spala bine aparatul de doua ori pe zi, dimineata si seara, folosind o periuta de dinti si sapun
- Spala aparatul dupa fiecare masa din timpul zilei cu jet puternic de apa
- Cand aparatul nu este in gura, pastreaza-l curat in cutia lui de protectie
- Scoate aparatul din gura tragand numai de sarmele laterale
- invarte surubul la intervalul de timp recomandat de medic
- Cand ai aparatul in gura, nu folosi guma de mestecat
- Mananca cu aparatul in gura doar daca asa ti-a spus medicul ortodont
- Daca aparatul nu mai sta sau nu mai intra in gura, prezinta-te cat mai repede la medic
- Nu rata nici o sedinta de activare. Fiecare sedinta pierduta inseamna prelungirea duratei de tratament.

Recomandari in perioada purtarii aparatului fix.

1. Primele zile dupa aplicarea aparatului fix sunt cele mai dificile. Pentru ca adaptarea sa fie cat mai usoara va recomandam urmatoarele:
   a. Folositi ceara de protectie pe toate zonele aparatului care jeneaza buzele, obrajii sau limba.
   b. Daca tensiunea resimtita in prima zi este mare, puteti lua un antiinflamator pentru a o reduce (Nurofen, Algocalmin, Paracetamol).
ATENTIE !!! SUB NICIO FORMA NU DEPASITI DOZA ZILNICA INDICATA !!!
   c. Folositi o alimentatie de consistenta mai redusa in special in primele zile.
   d. Respectati indicatiile privind igiena aparatului si incercati ca ele sa devina in scurt timp o rutina.
2. Evitati alimentele dure sau lipicioase ce pot deteriora aparatul (Caramele, Alune, Fistic, Bake Rolls, Covrigi, Fructe tari).
3. Incizia alimentelor cu dintii frontali trebuie evitata - se rup sau se taie in bucati si se mesteca pe dintii posteriori
4. In unele etape de tratament este posibil ca medicul dvs sa va indice purtarea unor elastice - respectati indicatiile privind modul de aplicare si numarul de ore de purtare zilnica. Nu mancati cu elasticele aplicate.
5. Daca se desprinde vreun bracket in general acesta ramane fixat pe arc si va fi indepartat de medic la urmatorul control.
6. Capatul ligaturilor metalice este de obicei rasucit sub arc. Daca in cursul periajului acesta se deplaseaza si devine iritant pentru obraz incercati sa-l impingeti la loc cu o penseta sau scobitoare.
7. In special la inceputul tratamentului, arcurile flexibile si subtiri se pot deplasa si sa va jeneze capatul acestora. Incercati sa il miscati inapoi sau daca nu este posibil si se intampla acest lucru in weekend sau vacanta cu o forfecuta sau unghiera il puteti sectiona si indeparta.

Recomandari in perioada purtarii aparatului mobil.

1. In primele ore de la aplicare, copilul poate avea o salivatie crescuta. Este doar temporara si va trece in scurt timp. Folosirea unor bomboane/dropsuri fara zahar ajuta la adaptare.
2. Vorbirea poate fi afectata in special in primele zile de acomodare; copii pot citi cu voce tare o poveste sau lectia de a doua zi de la scoala pentru a se obisnui mai repede.
3. In perioadele in care aparatul nu este purtat el se pastreaza in cutiuta destinata acestuia, primita de la medic.
4. Trebuiesc respectate indicatiile medicului privind numarul de ore de purtare zilnica
5. Daca ati primit o cheita pentru activarea aparatului respectati intocmai intervalele de timp indicate pentru activare.
6. Daca aparatul nu este purtat suficient activarea acestuia prin folosirea cheitei va face ca acesta sa nu mai aiba stabilitatea necesara si sa-l jeneze pe copil.
7. Dupa indepartarea aparatului acesta este igienizat folosind apa si sapun si eventual o periuta moale (vechea periuta de dinti, perie de unghii). La nevoie pot fi folosite pastile speciale pentru igienizarea protezelor (ex. Corega)
8. Aparatul mobil nu se poarta la masa si nici in timpul orelor de sport

   +37369839390
 soncic@mail.ru
          
Daca vrei sa-ti indrepti dintii, dar esti preocupat de cum vei arata cu bracketi, poti sa iei in considerare si faptul ca multe celebritati poarta bracketi fizionomici pentru a-si imbunatati zambetul fara a-si compromite aspectul estetic. Un exemplu elocvent in acest sens l-a dat chiar Tom Cruise in 2002 cand a aparut pe coperta revistei Entertainment Weekly purtand bracketi fizionomici.



Ce sunt bracketii fizionomici?

Bracketii fizionomici, acele mici dispozitive lipite pe dinti cu rolul de a mentine arcul, sunt ideali din punct de vedere estetic pentru ca ei mimeaza foarte bine culoarea naturala a dintelui. Ei sunt confectionati din safir sau ceramica, fiind astfel mai confortabili pentru buze si mucoasa obrazului. Desi nu sunt la fel de estetici precum gutierele folosite de tehnica Invisalign, bracketii fizionomici sunt mai eficienti in indreptarea dintilor pentru ca necesita mai putina complianta din partea pacientului.

Ce tip de bracketi mi se potrivesc?

Bracketi ceramici? Bracketi metalici? Bracketi din safir? Bracketi autoligaturanti? Bracketi linguali? La ora actuala exista o gama larga de bracketi ce pot fi folositi in tratamentul ortodontic, lucru ce poate crea confuzii in alegerea unui tip de bracketi! Ce tip de bracketi ar trebui sa alegi? Tu esti cel care trebuie sa decida sau ortodontul tau?

Alegerea tipului de bracketi folositi pe parcursul tratamentului tau ortodontic cu aparate dentare depinde de o serie de factori cum ar fi:

 Durata de tratament, care la randul ei este in functie de:
severitatea ocluziei dentare si a inghesuirii dentare;
daca sunt necesare extractii dentare;
daca e sau nu un caz chirurgical;
daca va fi necesar un headgear sau alte dispozitive ortodontice ajutatoare. De ex: disjuntor maxilar;
perioada de timp in care va trebui sa faci tratament stomatologic cu bracketi;
b. Preferintele medicului tau stomatolog specialist in ortodontie;

c. Cat esti dispus sa platesti pentru tratamentul ortodontic;

d. Dorinta ta. Te vei simti neplacut purtand bracketi? Ai prefera sa porti ceramica sau  safir? Sau nu conteaza ce vei purta atat timp cat rezultatul va fi unul bun?

Cum actioneaza bracketii fizionomici?

Bracketii fizionomici actioneaza la fel ca cei metalici. Singura diferenta este ca cei fizionomici sunt fie transparenti fie au o culoare asemanatoare cu cea a dintelui spre deosebire de cei metalici. Bracketii fizionomici reprezinta o foarte buna alternativa pentru pacientii care doresc o solutie mai estetica la bracketii metalici si nu reusesc sa poarte gutierele transparente Invisalign atat cat ar fi nevoie.

Se vad bracketii fizionomici?

Bracketii din ceramica ca si cei din safir sunt de aceeasi marime si forma cu cei metalici, insa spre deosebire de acestia din urma sunt de aceeasi culoare cu cea a dintelui. Ei sunt preferati de majoritatea pacientilor si, in special, de adultii care doresc sa evite purtarea bracketilor metalici. Bracketii fizionomici sunt mai putin vizibili decat cei metalici. De fapt, majoritatea persoanelor nu-i observa decat in momentul in care sunt foarte aproape de persoana care poarta astfel de bracketi.



Ceramica sau Safir?

Bracketii din ceramica sunt confectionati din materiale compozite, avand o culoare apropiata de culoarea naturala a dintelui. Sunt rezistenti si nu se pateaza. Ceea ce ramane vizibil , insa, intr-o mai mica masura este arcul folosit pentru deplasarea dintilor si plasat in lacasul bracketilor, dar si acesta la randul lui poate fi alb dand un aspect si mai fizionomic aparatului.

Desi sunt mai estetici decat bracketii din metal, bracketii ceramici sunt " un compromis" facut pentru frumusete pe perioada de tratament ortodontic. Ei sunt mai scumpi decat cei metalici, iar ligaturile elastice care mentin arcul in lacasul bracketului se pateaza de la diversele alimente colorate consumate ceea ce uneori poate face bracketul mai vizibil.

De aceea, pe perioada tratamentului cu bracketi fizionomici sunt de evitat fumatul, alimentele si bauturile colorate: curry, cafea, vin rosu, ceai negru, bauturi carbogazoase colorate. Acestea nu fac altceva decat sa coloreze sau sa ingalbeneasca ligaturile elastice care, de regula, in cazul bracketilor fizionomici sunt transparente, albe sau perlate.

Apoi sunt bracketii din safir, considerati a fi adevarate bijuterii in ortodontie. Pentru a ajunge la o performanta superioara din punct de vedere estetic, ei sunt confectionati din piatra pretioasa numita safir. Odata ce safirul este taiat, bracketul este lustruit pana cand devine extrem de fin, transparent si gata de lipit pe dinti. Bracketul din safir nu este un simplu bracket, el este practic solutia ideala pentru estetica.

Fiind confectionate din cristal si tratate sub actiunea caldurii pana devin perfect netede sunt foarte rezistente la fractura sau deteriorare.

Datorita proprietatilor sale, bracketul din safir ofera pacientilor: incredere, confort, rezistenta si o estetica ideala.

Ingrijirea bracketilor fizionomici

Avand in vedere ca bracketii fizionomici sunt transparenti sau la culoarea dintelui, vei vrea sa-i pastrezi cat mai curati si sa nu se vada foarte tare ca porti aparat dentar.

Bracketii nu se pateaza, insa ligaturile elastice din jurul lor, da. Acestea se inlocuiesc la fiecare control de catre medicul ortodont, la 4-6 saptamani. Ce se intampla insa daca vor trebui sa mai treaca niste saptamani pana la urmatorul control? Cum poti sa scapi de urmele de la cafea, ceai negru, mustar, curry, fumat de pe ligaturi? Vesti nu tocmai bune: este dificil. Daca nu reusesti sa eviti toate aceste lucruri, iar ligaturile si-au modificat culoarea poti sa incerci sa folosesti o pasta de dinti cu efect de albire de dinti, dar si aceasta are efecte limitate. Daca ai o intalnire importanta si vrei ca bracketii tai sa arate bine din nou e bine sa-ti faci o programare la cabinetul stomatologic pentru ca ligaturile tale sa fie schimbate.

Daca totusi nu reusesti sa pastrezi o buna igiena intre sedintele de control poti sa optezi pentru ligaturile metalice care nu se pateaza, insa sunt mai inestetice. Evita alimentele sau bauturile colorate sau consuma-le cu cateva zile inainte de urmatoarea programare si nu in ultimul rand evita fumatul! Usor de zis, greu de facut, dar mai sanatos!



Pe langa toate aceste sfaturi legate de ingrijirea bracketilor fizionomici, nu trebuie neglijate celelalte mijloace de ingrijire a aparatelor dentare:

periajul riguros dinspre gingie spre suprafata dintelui cu o periuta moale ortodontica, insistand asupra zonei dintre bracketi si gingie;
folosirea periutei interdentare pentru a indeparta resturile alimentare din jurul bracketilor;
folosirea atei dentare cu ajutorul unor dispozitive speciale ce va ajuta sa o introduceti intre dinti;
folosirea dusului sau irigatorului oral;
utilizarea unei ape de gura cu fluor, care intareste smaltul dintilor prevenind demineralizarea acestora si aparitia cariilor dentare.

                               +37369839390
                               soncic@mail.ru